Nu-l striga pe Alde Mărțişor. Atenție: a nu se lăsa la îndemâna copiilor*

Reprezentativ

28 februarie, Parcul Drumul Taberei, eu, lume, o feblețe de pungă cu popcorn cu caşcaval, tot eu, potecă asfaltată, bucurie în natură. Zic „vreau să mă pun şi eu pe o bancă”, zic „să mănânc şi eu până să încep şcoala”, caut cu privirea un locşor doar pentru mine şi mă uit, ba în stânga, ba în dreapta, văd ă-hăă colo pe mini insuliță, cum îi spun eu, idealul unei bănci pe care ți-ai dori să-l întâlneşti atunci când mai ieşi de la magazin cu bagajele în mână şi nu ai unde să ți le potriveşti sau să mai pui din ele în geantă.

O ceată de oameni albaştri, nu din Avatar, nu Ştrumfi, stau în mijlocul parcului, uitându-se când între ei, când la trecători. „Nu călcați pe iarbă”, scrie pe tăbliță şi zic „eeeeeee, păi, pe unde să mai trec şi eu? Că drumul e pavat cu albăstrele, zic, doar nu o să le calc pe ele”.

Ca într-un joc de Mario, zic, am trecut de obstacolul cu iarba (Level 1) şi trec la runda a doua. Îmi ies în cale două personaje, o să le zic Alde cutare şi Alde cutare, îmi oferă un coş minunat-tradițional-partidiresc** cu mărțişoare ambalate frumos în fel de fel de simboluri, cu trifoi de exemplu, să-mi poarte noroc.

  • Şi cât costă? zic eu
  • Nu costă nimic, este GRATUIT! Dacă suni acum, vei primi GRATUIT al doilea set de mărțişor! ( Nu, chestia cu teleshoppingul am inventat-o acum.)
  • Îl întreb pe Alde cutare „dar ce eveniment este acesta?”
  • Este, aşa, de 1 Martie. (Mă ruşinez) dar mai multe poate să îți spună Femeia-Alde cutare (cineva cu funcție).
  • Doamna trece, apele rămân.
  • Zic „doamna este cam ocupată, probabil o să-mi povestească altă dată”

Nu ştiu cum se face, dar am lăsat deoparte mărțişorul Alde Coşar şi l-am prins pe Alde Pisoi (dovadă în fotografie), am mai scris, orice să fie cu şi despre pisici.

Am trecut şi de runda a doua, iar idealul meu de bancă într-un parc a rămas neatins. Soare, lume, gălagie.

„E mulți acolo, sunt toți în salopetă, am crezut că-s muncitori” îi povesteşte, în grabă, şoțul nedumerit soției sale, ambii la o vârstă înaintată.

Copii mici, mari, tineri, bătrâni, pe poteci. Înapoia lor, stau cuprinşi de o bucurie imensă oamenii în albastru care strigă într-un cor „Ura!”. Îmbrățişări şi zâmbete, toate cu ocazia viitorului 1 Martie.

Trec cărucioarele cu bebeluşi şi bebeluşe, se aude un scâncet de la unul dintre ei. Mama, tânără, voinică îl linişteşte de îndată.

„Da, mami, sunt oameni penibili acolo, hai să plecăm de lângă ei”.

Eh, eu nu o să le zic nici Salopetele Albastre, nici oamenii penibili. Pentru mine rămâne, aşa cum îmi place mie să spun, Alde cutare.

Lumea nu mai circulă pe poteci, dar mă uit în spate, la marea albastră.

Zic „bre, voi n-ați mai plecat?”

Pentru (*), avertismentul nu-mi aparține.

Pentru (**), cuvântul e de-al meu.

Reclame

22 de ani de minciună

Reprezentativ

Ştiu, pare o viaţă de om pentru cineva de vârsta mea, pare un sfert de viaţă pentru o altă persoană sau chiar jumătate din viaţă pentru alţii. Creşti şi îţi manevrezi timpul în funcţie de zona ta de confort, în funcţie de tradiţiile şi obiceiurile pe care le implică ea. Dar am ajuns, se pare, în primul meu an la Master.

Ceva s-a întâmplat în mine şi cu mine. Scriu, cu toată sinceritatea, că am crezut aproape toată viaţa mea (până anul trecut) un lucru. Am crezut cu toată fiinţa mea şi nu m-am îndoit de nimic, ba mai mult decât atât, nici măcar nu m-am gândit la asta, dar de!, trebuie să auzi şi ce nu trebuie să auzi.

Am crezut că toţi românii mănâncă ce mănânc şi eu…

Nu am ştiut o clipă că doar în zona mea se mănâncă, cineva mi-a atras atenţia la aspectul ăsta.

Ce e atât de amuzant să mănânci piftie cu sarmale? Eu încă nu cred sau nu pot să cred că mănânc doar eu şi alţi confraţi de-ai mei olteni. Am simţit până nu demult că sarmalele ÎMPREUNĂ cu piftia, nu individual, creează o părticică din logo-ul, emblema, demnitatea, tradiţionalitatea mâncării româneşti.

Vă rog, măcar pentru prima dată (şi ultima) să încercaţi să le gustaţi pe surorile bucatelor tradiţionale, fără de care nu se poate viziona o masă de sărbători, fără de care niciuna dintre ele nu poate trăi (mestecată) fără cealaltă. Sunt surori de carne.

Sarmalele fără piftie arată ca noaptea fără stele, ca semaforul roşu fără roşu, ca nunta fără mireasă, ca PSD fără banii bugetarilor şi etc. etc.

Bifează încă un lucru inedit pe lista ta de dezvoltare personală 2019, acela de a mânca sarmale cu piftie. Îţi scriu, nu vei regreta nimic.

Poftă bună!

Sursă foto: foodstory.stirileprotv.ro